Bunul, Răul şi Urâtul

          Bonom, rotofei, cu barba gen amish zulufându-i falca, acest personaj dionisiac pare a fi un monument însufleţit al împăciuirii. Deşi priveşte pe sub linia continuă a sprâncenelor sale stufoase, din spatele lentilelor ample ale unor ochelari enormi, asemeni unui pedagog de şcoală, omul scrie "Despre îngeri", contemplându-le aripile îmbârligate în zborul divin. Ar putea vorbi pe "Limba păsărilor" la vederea tuturor acestor "Comedii la porţile orientului", "Ochiul şi lucrurile" dovedindu-se a fi de multe ori la marginea ridicolului.

          Acest om e un erou. Se insinuează cu abilitate în miezul conflictului, înfruntând cu zâmbetul pe buze tirurile verbale semi-automate şi baionetele argumentelor mânuite cu abilitate. Prezenţa lui pare a linişti spiritele, adversarii muşcându-şi zăbala, îşi şterg spumele de pe boturi, vârându-şi săbiile în teci. Nici strângeri de mână, nici zâmbete amabile, dar scopul este atins. Mâine flegmele vor zbura din nou pe revere, însă în această seară e linişte. Numai firavele săgeţi ale privirilor mai zboară uneori prin văzduh.

          Puţini au atâta lipsă de delicateţe încât să îl agreseze cumva pe boemul pacifist, de parcă pe fruntea lui ar scrie cu litere de-o şchioapă: NU TRAGEŢI ÎN PIANIST! La drept vorbind ar fi şi degradant, ca şi cum ai vrea să baţi cu bâta un biet urs panda...
          Şi totuşi nu pot să mă abţin! Oricât de mult l-aş fi simpatizat pe domnu' Pleşu, cu uşurinţă aş lua o pană cu care să îl croiesc aprig! El e "Bunul".


 

          Înalt, firav, uneori afişând o morgă numai bună de transportat pe targă la "Mina Minovici", acest "european cu papion" pare atât de fragil, încât până şi o balerina de porţelan inspiră mai multă forţă. Ca un adevărat ascet la culturii, epigonul Cioranian de mare clasă îşi afişează freza cu specific hitlerist, hipnotizând audienţa cu vorbe meşteşugite, pline de inteligenţă şi spirit despre minunile capitalismului, sistem mai mântuitor decât Iisus Cristos în persoană.

          Orice i s-ar putea ierta "înfundatului", mai puţin agresivitatea, la fel de naturală ca furia turbată a unui melc. Mostrele sale de gândire la adresa poporului român sunt atât de revoltătoare încât îţi vine să îl pui să-şi ingurgiteze propriile scrieri. Supărătoare nu sunt opiniile în sine, ci lipsa de înţelegere faţă de acest vulg nefericit, trecut prin mizeriile comunismului şi care, asemeni animalului obişnuit cu gratiile cuştii preferă temniţa libertăţii. Să acuzi poporul român pentru alegerea lui Iliescu e nu numai înverşunare, ci mai ales rea voinţă.
          Trăiesc cu speranţa că într-o zi voi avea posibilitatea să îl pun pe domnu' Patapievici în rolul lui Cronos! El e "Răul".

          El e un om profund...El e un om...El e un...El e...El...El are faţă de tractorist, chipul omului muncii catapultat din condiţia călâie a mediocrităţii până în sferele înalte ale elitei culturale spre a deveni "nemuritor şi rece", individul e într-o continuă "Ceartă cu filozofia", neştiind mai nimic "Despre limită". În schimb, se pare că vrea să ne înveţe multe lucruri "Despre ură", ori "Despre minciună" şi face din când în când câte un "Apel către lichele" având impresia că lumea îi dă vre-o importanţă.

          Rămâne un mister de ce un astfel de personaj a reuşit să devină un etalon cultural în această ţară. Se pare că Noica a reuşit să îl legitimeze, ori poate prietenia cu Pleşu, deşi limbajul aşchios, de lemn, nu i-a dispărut de pe limbă. Intuiesc că a spune nimic în multe cuvinte e atât de dificil, încât fenomenul merită întreaga apreciere.
          Cu chelia sa şi aerul introspectiv, sper ca domnu' Liiceanu să se ocupe mai mult de editura Humanitas decât să ne plictisească inutil pe la televiziuni! El e "Urâtul".

 

            Înţeleg dorinţa oamenilor de a se afilia politic -oricât de stupidă mi s-ar părea ideea-, însă toate până la un punct. Cum să mai poţi sta la dreapta unui individ ridicol, să îl susţii, să îl consiliezi? Cum să zbori cu aeronava prezidenţială -aproape de îngerii despre care ai şi scris, însoţit de licheaua pe care ai criticat-o, alături de "Omul modern" pe care l-ai portretizat- atâta vreme cât beneficiarul ei vremelnic este acelaşi marinar mitocan? Probabil, domnu' Pleşu şi compania, acceptă prezenţa căpitanului în ideea unui sacrificiu pentru binele propăşirii culturii ţărişoarei? Ce motiv ar putea fi mai jenant decât acesta? Când omul pe care l-ai votat pare luat cu mâna din mahala şi pus în fotoliul prezidenţial, hăhăind, râgîind cu miros de whiskey şi jignind cetăţenii cu neruşinare, cum mai poţi tu, un intelectual rasat, să te mai afişezi alături de el?
            Pentru mine e un mister. Până la urmă, toţi trei nu sunt decât "Bunul, Răul şi Urâtul".