Până acum...

Ciudat…
Te văd înflorind acum... Spui că te aduni din cioburi, că îţi reanimezi raţiunea, că te regăseşti. Eşti iarăşi tu, aşa cum te ştiam înainte.Încep iar să te recunosc de parcă, dintr-o dată, ţi-ai fi căzut o mască sub care te-ai ascuns acum ceva vreme, retrăgându-te pentru un timp în obscuritate, înlăuntrul tău. Departe de mine, de tine... Departe de tot...
Iar acum înfloreşti iar... De parcă umbra mea îţi făcea culoarea să pălească, de parcă prezenţa mea îţi răpea spaţiul vital, de parcă atingerea mea te forţa să te închizi, întocmai ca o anemonă marină.
Poate fierbinţeala iubirii mele te-a ofilit iar acum, că a apus, departe de ea, îţi revii, prospătă ca roua dimineţii...
Niciodată nu m-am văzut asemeni unui temicer, niciodată nu mi-am văzut iubirea ca pe o cuşcă, niciodată nu am crezut că tandreţea mea e lanţ şi cătuşă pentru sufletul cuiva...
Niciodată...până acum...