Cu toţii cunoaştem păunul, acea pasăre superbă, cu penaj impresionant şi colorat, care îşi roteşte coada imensă întro atitudine impozantă, plină de strălucire. Acel apendice extrem de greu, format din pene lungi, este rezultatul selecţiei naturale, mai precis, al selecţiei sexuale.
"Frumuseţea" în natură nu este niciodată gratuită. "Estetica" are rolul ei deosebit de important. Culorile pot servi pentru diverse scopuri, în funcţie de "interesele" fiinţelor. Animalele veninoase sunt frumos colorate şi decorate cu nuante contrastante si aprinse pentru a servi drept mesaj tuturor prădătorilor: ATENŢIE! Nu sunt de mâncare! La o adică, poţi da de dracu' dacă pui gura pe mine!
Florile au un scop mai inofesiv, şi anume acela al reproducerii. Culorile vii atrag adesea insectele le care polenizează.
Acesta este motivul de bază al "frumuseţii" în lumea animală. Penajul a numeroase păsări este astfel conceput încât să atragă privirile femelelor aceleiaşi specii. Natura pare a pune mare preţ pe acest aspect. Practic, cei mai frumoşi indivizi se reproduc, transmitându-şi genele, procreând urmaşi care să le semene.
Există anumite culturi din cadrul speciei umane în cadrul cărora, acest bun obicei al alegerii partenerului în funcţie de calităţile sale fizice încă se mai păstrează întrun mod instituţionalizat. În zona Sahelului -limita sudică a Saharei -, populaţiile Bororo/Woodabe, aparţinând familiei tribale Fulani, întrunesc festivaluri anuale în cadrul cărora, tinerii se întîlnesc spre a se cunoaşte şi a stabili relaţii amoroase pe baza cărora se pot încheia eventuale căsătorii. Tinerii bărbaţi îşi vopsesc feţele în culori vii (roşu, galben, oranj), apoi, purtând un feşmânt specific, se etalează în prezenţa fecioarelor. Aceştia zâmbesc larg şi îşi rotesc ochii, demonstrând sănătatea danturii şi lipsa conjunctivitei. Cei mai frumoşi dintre tineri au, desigur, şanse mai mari în a fi remarcaţi de fetele în căutare de logodnici.
Iată, deci, că în ciuda modelului cultural patriarhal care impune în general sporirea caracteristicilor sexuale în cazul femeilor, nici bărbaţii nu se exclud cu totul din legile de nezdruncinat ale firii.
Totuşi, în cazul speciei umane se petrece un fenomen ciudat, şi anume apariţia unui dublu standard în ceea ce priveşte selecţia sexuală. Unii dintre oamenii de ştiinţă susţim faptul că, dincolo de rolul de generator al inteligenţei, creierul are şi rolul de organ sexual. Dublul standard se manifestă mai ales în cadrul conflictului raţiune-instinct. Nevoile femeii au fost mereu aceleaşi la nivel instinctual: aducerea pe lume a unor copii cu o zestre genetică sănătoasă şi găsirea unui partener capabil să ofere siguranţă şi protecţie familiei. Ambele calităţi asigurau supravieţuirea speciei în condiţii naturale.
Însă dincolo de fizicul superior al unor indivizi, condiţie esenţială pentru asigurarea hranei şi a protecţiei în lupta cu animalele sălbatice, a venit un moment în evoluţia culturii umane când inteligenţa a început să îşi facă loc printre criteriile impuse de femei. Ştim cu toţii că la vârsta adolescenţei fetele visează la bărbatul înalt, brunet, cu ochi albaştri (!?!) etc etc. Din nefericire, odată cu maturizarea şi conştientizarea nevoilor epocii în care trăiesc, se observă cum calităţile fizice ale eventualului partener de viaţă trec pe plan secund, pe primul loc apărând inteligenţa şi/sau capacitatea individului de a-i oferi stabilitate şi protecţie (slavă domnului, leii nu prea hălăduie pe străzi, posibilitatea de a fi muşcat de un câine maidanez fiind cel mai mare pericol venit din parte faunei locale).Şi totuşi se spune ca cca. 30% dintre copiii născuţi pe planetă nu sunt crescuţi de tatăl biologic. Din nefericire pentru bărbaţi, în perioadele fertile, femeile se lasă purtate întrun mod pur instinctual pe valurile infidelităţii. Şi astfel, deşi adesea zestrea biologică nu i-a oferit o slujbă de invidiat bărbatului înalt, brunet, cu ochii verzi etc, el va procrea un eventual plod pe care un alt bărbat mai puţin înzestrat d.p.d.v. fizic dar cu un I.Q. mai dezvoltat îl va întreţine din salariul său. Aceste favoritisme episodice au ca motiv faptul că acest tip de bărbat nu oferă decât una din nevoile de bază ale femeii, nu însă şi stabilitatea/protecţia de care are ea nevoie, el zburând din floare în floare, împrăştiindu-şi genele întro frenezie reproducătoare. Desigur, existenţa prezervativelor şi a soţilor iubitori îi garantează femeii o ieşire onorabilă din lupta raţiune vs instinct.
Dincolo de cinismul oarecum ironic al acestui mod de prezentare a comportamentului feminin, trebuie subliniat faptul că întotdeauna, dar absolut întotdeauna femeia este cea care alege bărbatul şi nu invers (atunci se numeşte viol şi intră sub incidenţa codului penal).
Ştiu că marii crai ai genului masculin vor zâmbi superior la auzul unei asemenea idei. Ei bine, spre nemărginita lor dezamăgire, trebuie să le transmit că toate eforturile lor de a impresiona frumoasele (ori mai puţin frumoasele) reprezentante ale sexului slab demonstrează clar cele suţinute mai sus.
Chiar dacă se prezintă în lumina propriei lor aure, chiar dacă mimează un anumit comportament, chiar dacă mint cu neruşinare, bărbaţii stau, practic, la mila celei pe care vor să o cucerească. Fie că se încadrează în standardele ei, fie că poartă o mască prin care ei încearcă să pară viabili, ei caută să se încadreze cât mai bine, fie şi temporar în tiparul impus de femei.
Băieţii răi sunt irezistibili pentru adolescente, bărbaţii hotărâţi sunt de nerefuzat pentru femei. Alte vârste, alte standarde, aceleaşi preocupări.
Iar când instalatorul înalt, brunet, cu ochii verzi etc. ajunge în imediata apropiere a soţiei domnului avocat, ce anume o împiedică pe ea să nu îi servească nefericitului soţ un copil cu o zestre genetică superioară însă total diferită faţă de a sa? Răspunsul e unul singur: raţiunea! Mai precis cele două reflexii ale sale - respectul şi principiile.
Oare în lupta instincte vs raţiune cine va câştiga? Ce va alege femeia?
Pentru că, întrun final, ea e singura care alege.
"Frumuseţea" în natură nu este niciodată gratuită. "Estetica" are rolul ei deosebit de important. Culorile pot servi pentru diverse scopuri, în funcţie de "interesele" fiinţelor. Animalele veninoase sunt frumos colorate şi decorate cu nuante contrastante si aprinse pentru a servi drept mesaj tuturor prădătorilor: ATENŢIE! Nu sunt de mâncare! La o adică, poţi da de dracu' dacă pui gura pe mine!
Florile au un scop mai inofesiv, şi anume acela al reproducerii. Culorile vii atrag adesea insectele le care polenizează.
Acesta este motivul de bază al "frumuseţii" în lumea animală. Penajul a numeroase păsări este astfel conceput încât să atragă privirile femelelor aceleiaşi specii. Natura pare a pune mare preţ pe acest aspect. Practic, cei mai frumoşi indivizi se reproduc, transmitându-şi genele, procreând urmaşi care să le semene.
Există anumite culturi din cadrul speciei umane în cadrul cărora, acest bun obicei al alegerii partenerului în funcţie de calităţile sale fizice încă se mai păstrează întrun mod instituţionalizat. În zona Sahelului -limita sudică a Saharei -, populaţiile Bororo/Woodabe, aparţinând familiei tribale Fulani, întrunesc festivaluri anuale în cadrul cărora, tinerii se întîlnesc spre a se cunoaşte şi a stabili relaţii amoroase pe baza cărora se pot încheia eventuale căsătorii. Tinerii bărbaţi îşi vopsesc feţele în culori vii (roşu, galben, oranj), apoi, purtând un feşmânt specific, se etalează în prezenţa fecioarelor. Aceştia zâmbesc larg şi îşi rotesc ochii, demonstrând sănătatea danturii şi lipsa conjunctivitei. Cei mai frumoşi dintre tineri au, desigur, şanse mai mari în a fi remarcaţi de fetele în căutare de logodnici.
Iată, deci, că în ciuda modelului cultural patriarhal care impune în general sporirea caracteristicilor sexuale în cazul femeilor, nici bărbaţii nu se exclud cu totul din legile de nezdruncinat ale firii.
Totuşi, în cazul speciei umane se petrece un fenomen ciudat, şi anume apariţia unui dublu standard în ceea ce priveşte selecţia sexuală. Unii dintre oamenii de ştiinţă susţim faptul că, dincolo de rolul de generator al inteligenţei, creierul are şi rolul de organ sexual. Dublul standard se manifestă mai ales în cadrul conflictului raţiune-instinct. Nevoile femeii au fost mereu aceleaşi la nivel instinctual: aducerea pe lume a unor copii cu o zestre genetică sănătoasă şi găsirea unui partener capabil să ofere siguranţă şi protecţie familiei. Ambele calităţi asigurau supravieţuirea speciei în condiţii naturale.
Însă dincolo de fizicul superior al unor indivizi, condiţie esenţială pentru asigurarea hranei şi a protecţiei în lupta cu animalele sălbatice, a venit un moment în evoluţia culturii umane când inteligenţa a început să îşi facă loc printre criteriile impuse de femei. Ştim cu toţii că la vârsta adolescenţei fetele visează la bărbatul înalt, brunet, cu ochi albaştri (!?!) etc etc. Din nefericire, odată cu maturizarea şi conştientizarea nevoilor epocii în care trăiesc, se observă cum calităţile fizice ale eventualului partener de viaţă trec pe plan secund, pe primul loc apărând inteligenţa şi/sau capacitatea individului de a-i oferi stabilitate şi protecţie (slavă domnului, leii nu prea hălăduie pe străzi, posibilitatea de a fi muşcat de un câine maidanez fiind cel mai mare pericol venit din parte faunei locale).Şi totuşi se spune ca cca. 30% dintre copiii născuţi pe planetă nu sunt crescuţi de tatăl biologic. Din nefericire pentru bărbaţi, în perioadele fertile, femeile se lasă purtate întrun mod pur instinctual pe valurile infidelităţii. Şi astfel, deşi adesea zestrea biologică nu i-a oferit o slujbă de invidiat bărbatului înalt, brunet, cu ochii verzi etc, el va procrea un eventual plod pe care un alt bărbat mai puţin înzestrat d.p.d.v. fizic dar cu un I.Q. mai dezvoltat îl va întreţine din salariul său. Aceste favoritisme episodice au ca motiv faptul că acest tip de bărbat nu oferă decât una din nevoile de bază ale femeii, nu însă şi stabilitatea/protecţia de care are ea nevoie, el zburând din floare în floare, împrăştiindu-şi genele întro frenezie reproducătoare. Desigur, existenţa prezervativelor şi a soţilor iubitori îi garantează femeii o ieşire onorabilă din lupta raţiune vs instinct.
Dincolo de cinismul oarecum ironic al acestui mod de prezentare a comportamentului feminin, trebuie subliniat faptul că întotdeauna, dar absolut întotdeauna femeia este cea care alege bărbatul şi nu invers (atunci se numeşte viol şi intră sub incidenţa codului penal).
Ştiu că marii crai ai genului masculin vor zâmbi superior la auzul unei asemenea idei. Ei bine, spre nemărginita lor dezamăgire, trebuie să le transmit că toate eforturile lor de a impresiona frumoasele (ori mai puţin frumoasele) reprezentante ale sexului slab demonstrează clar cele suţinute mai sus.
Chiar dacă se prezintă în lumina propriei lor aure, chiar dacă mimează un anumit comportament, chiar dacă mint cu neruşinare, bărbaţii stau, practic, la mila celei pe care vor să o cucerească. Fie că se încadrează în standardele ei, fie că poartă o mască prin care ei încearcă să pară viabili, ei caută să se încadreze cât mai bine, fie şi temporar în tiparul impus de femei.
Băieţii răi sunt irezistibili pentru adolescente, bărbaţii hotărâţi sunt de nerefuzat pentru femei. Alte vârste, alte standarde, aceleaşi preocupări.
Iar când instalatorul înalt, brunet, cu ochii verzi etc. ajunge în imediata apropiere a soţiei domnului avocat, ce anume o împiedică pe ea să nu îi servească nefericitului soţ un copil cu o zestre genetică superioară însă total diferită faţă de a sa? Răspunsul e unul singur: raţiunea! Mai precis cele două reflexii ale sale - respectul şi principiile.
Oare în lupta instincte vs raţiune cine va câştiga? Ce va alege femeia?
Pentru că, întrun final, ea e singura care alege.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu