Demonul din mine mă iubeşte

Independent de voinţa noastră, fiecare avem în interior o sumedenie de demoni ce ne guvernează subconştientul. Greu de exorcizat, stau ascunşi în străfundurile fiinţei noastre, bine ancoraţi, asemeni unor tumori ale căror rădăcini sunt atât de adânc infiltrate în trupul nostru încât devin inoperabile.

Demonul din mine are chip. Demonul meu rănjeşte des. Rânjeşte ca un lup turbat, fără pic de veselie, fără pic de umanitate.

Demonul din mine e unul sălbatic. E miztantop şi sociopat. Îi urăşte pe toţi cei din jurul lui şi de peste tot. I-ar vrea evaporaţi, sfărâmaţi, distruşi. Demonului din mine îi place să trântească lucruri, să le zdobească, să le facă mici fărâme. De fapt ar vrea să participe activ la demolarea lumii pe care o detestă. Demonul din mine ar devora soarele şi luna şi nu le-ar mai regurgita niciodată, indiferent căte gloanţe de argint ar trimite oamenii în văzduh, câte săgeţi ar slobozi, câte strigăte ar răcni, ori câte clopote ar bate.

Demonul din mine se crede invizibil pentru că nu priveşte oamenii în ochi. Le detestă privirile pentru că ştie că lumea îl vede. De aceea oamenii fug de el, se îndepărtează. Iar demonul din mine se bucură şi se crede în siguranţă..

Demonul din mine mă apără. Mă apără de propria bunătate, mă ţine în echilibru. Demonul din mine ştie că fără el aş fi pierdut. El nu vrea să rănească pe nimeni ci doar să fiu lăsat în pace.

A crescut în mine ani de-a rândul, s-a sălbaticit anotimp după anotimp, traumă după traumă, seminţele urii şi frustrării hrănindu-l neîncetat. Demonul din mine ştie cum e lumea. Ştie că absenţa lui m-ar transforma în victimă. Masca lui mă ajută să trec prin viaţă.

De ceva vreme, Demonul din mine e ţinut în frâu. E domolit, controlat. Demonul din mine hibernează mult, moţăind atunci când se ştie în preajma unor oameni care mă iubesc şi care mă respectă. Ştie că în acele momente nu are nici un rost să se trezească, să acţioneze. Demonul din mine e sedat de liniştea sufletească pe care mi-o insuflă prietenii şi familia... Demonul din mine arareori face pe nebunul faţă de ei, deşi e mereu suspicios, paranoic. Şi pe bună dreptate.

Vârcolacul ce nu are nevoie de lună plină, lupul care nu are nevoie de hăitic pentru a supravieţui, jivina care nu are nevoie de pădure ori de pustiu pentru a fi sălbatică... Demonul din mine îmi e cel mai de preţ aliat.

Demonul din mine mă iubeşte.