O lume de trenuri

Iata, sunt din nou pe acelaşi peron al vieţii şi alerg. Nu îi văd capătul dar ştiu că nici nu e nevoie; nu există decât două variante: fie obosesc şi mă las păgubaş, fie trenul accelerează şi nu voi mai fi capabil să îl ajung.


Lăsând la o parte faptul că am încercat de 4 ori să mă apropii de el şi, ca un făcut, trenul s-a îndepărtat de mâna mea întinsă, ştiu sigur că mai am timp.
Oare o fi trenul cel bun? Merge în aceeaşi direcţie cu mine ori mi se pare?
Văd că încă mai alerg. Încă mai am impresia că dacă reuşesc să îl prind, dacă mă lasă să îl însoţesc pe drumul lui, mă va purta către destinaţia mea mult dorită: fericirea!
E curios cititorul ce are acest tren atât de special încât să merite urmărit cu o astfel de convingere? De ce mă străduiesc?


Deoarece am mai văzut trenuri care au trecut prin gara mea şi ştiu să recunosc un tren bun când îl văd. Experienţa îşi spune cuvântul.
Unele trenuri s-au oprit şi m-au lăsat să urc, dar am coborât din mers. Era clar că mă înşelasem... Mergeau în sensul opus destinaţiei mele. Aşa se întâmplă uneori dacă te grăbeşti. Greşeşti trenul şi cine ştie unde ajungi; Alte trenuri nu s-au lăsat ajunse. Îm mod clar nu erau cele potrivite. Nici ele nu mergeau către ţelul meu. Vor trece ori se vor opri în alte gări şi îşi vor continua drumul în compania altor călători. Unele trenuri te atrag într-un mod inexplicabil. Altele te cuceresc prin aspectul plăcut. Iar altele te atrag datorită calităţilor interioare. Însă puţine au acelaşi drum cu tine...
Bănuiesc că aşa e viaţa.
Se pare totuşi că acest tren e întradevăr special. A apărut la peronul meu întâmplător... Nu îl aşteptam, dar nu mi-a luat mult timp să îmi dau seama că este unul deosebit. Pare un tren plin de calităţi, însuşiri pe care le-am căutat mult dar pe care le descopăr atât de rar. Un astfel de tren sigur te duce la destinaţie! Ar fi ciudat să mă înşel... Să-mi fi pierdut instinctul? Greu de crezut... Şi dacă mă păcălesc? Dacă alerg în zadar?
Totuşi încă îl mai urmăresc. Peronul nu are sfârşit şi nu ştiu cine se va îndepărta primul.
E totuşi ciudat... Alerg şi mă privesc de sus... Gonesc pe lângă un peron comun, îngemănat pentru un timp. Şi eu, la rândul meu, sunt un tren ce trece printro gară. Un tren pe peronul altei vieţi. Oare se va hotărâ să mă prindă ori mă va lăsa să plec? Va întinde mîna către mine?
Pentru un moment îmi trag sufletul şi mă întreb din nou: într-o lume de trenuri, cine pe cine pierde? Şi dacă încetinim dăm greş sau câştigăm?


p.s.- Până la urmă, trenul a accelerat...