duminică, 20 iunie 2010

Influenţe - "Stau şi mă gândesc dacă Rahan era mai tare ca Tarzan"

Mereu am considerat că oamenii sunt suma influenţelor cu care au intrat în contact de-a lungul vieţii. Şi mai am ferma convingere că dincolo de zestrea genetică, de "cei 7 ani de acasă", ori de anturajul cu care ne înconjurăm, cărţile pe care le citim ne influenţează în mod definitoriu personalitatea şi modul de a privi lumea şi viaţa în sine. Iar aici nu mă refer la poveştile lui Ion Creangă ori Petre Ispirescu, ci la toate lecturile specifice vârstei, inclusiv benzile desenate.
Desigur, nici muzica nu poate rămîne pe dinafară. Dar mă voi referi la acest aspect altă dată. Am adus în discuţie muzica deoarece acest post este inspirat din textul unei piese aparţinând trupei de hip-hop Da Hood Justice.


"Cu Grasa de Cotnari, cu un salam şi-o pâine de graham,
Stau şi meditez dacă Rahan era mai tare ca Tarzan
N-aveau bani, maşini, femei, dar avea etică,
Mânca-ţi-aş ingineria ta genetică!"


Îmi amintesc de zilele copilăriei cînd salivam la vederea celebrelor reviste de bandă desenată create de iluştrii conaţionali ai lui Moliere - Roger Lecureux (scenariu) şi Andre Cheret (desen). "Rahan", eroul epocii de piatră cu părul de culoarea focului, avînd în posesie un colier cu 5 gheare, un cuţit de fildeş şi o pereche trendy de chiloţi, mă fascina.
Primul contact cu acest personaj l-am avut prin intermediul unui "prieten" de prin vecini. Eram un oaspete aproape permanent în casa lui, uşa lor fiind situată cu un etaj mai jos, vis a vis de a noastră, la baza scărilor. La vârsta respectivă aveam practic două mame, un frate şi o soră, ambii cu mult mai mari decât mine. Am pus între ghilimele cuvântul prieten deoarece diferenţa de vârstă dintre noi era de peste 15 ani. Spre marea mea încântare, Cornel - căci aşa se numeşte - avea în posesie câteva volume cu Rahan, prin care mă uitam ca un zănatec, plin de pasiune. Mai târziu, revistele mi-au parvenit ca un dar de preţ. Desigur, nu înainte de a promite că nu le voi înstrăina niciodată, ceea ce, cu unul din numere nu s-a întâmplat, fapt care l-a supărat îngrozitor pe "prietenul" meu. Era o adevărată plăcere să ies la scara blocului cu "Rahanele" şi să le răsfoiesc împreună cu vecinii de vârsta mea. Dar şi mai plăcut, deşi chinuitor pentru persoanele în cauză, era să stau pe capul mamei ori verişoarelor mele, mândre vorbitoare de limbă franceză, cu intenţia clară de a asculta cuminte traducerea textelor.


R
ahan era un erou civilizator, colierul său reprezentînd 5 virtuţi esenţiale ale omului de valoare ( curajul, loialitatea, generozitatea, altruismul şi puterea), aventurile lui avînd mereu ca rezultat ajutorarea oamenilor primitivi, a căror violenţă şi ignoranţă erau înfrînte prin bună credinţă, viclenie ori curaj nebănuit... Desigur, pustiul de 6-7 ani din acea vreme era pasionat mai degrabă de luptele pe care eroul le purta cu diverse animale sălbatice ori oameni "răi" decît de inventivitatea extraordinară a personajului.


Mai târziu am citit "Tarzan". Cred că eram prin clasa a 6-a când mi-a picat în mâini şi trebuie să recunosc faptul că, la început, m-a fascinat la fel de mult ca Rahan. Cel mai bun prieten al meu la acea vreme, Francisc, avea romanul iar eu îl voiam cu ardoare. La acea vârstă, când voiam ceva, căpătam (abilitate pe care, din păcate, am pierdut-o în prezent). Soluţia a fost "să vând pielea ursului din pădure", mai exact am făcut un troc ce nu avea să se mai împlinească niciodată. La acea vreme aveam o pisică birmaneză foarte frumoasă, femela, ce trebuia să dea naştere la un moment dat unor pui, dintre care unul trebuia să îi fie destinat prietenului meu. Din păcate "socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg"... Acel "moment dat" nu a venit niciodată, însă cartea a rămas în posesia mea. Până la urmă, intenţia contează.
Britanicul Edgar Burroughs Rice a scris 10 volume despre aventurile personajului său, care mai de care mai fantasmagorice, toate petrecându-se pe teritoriul întunecat şi sălbatic al "Continentului Negru". Tarzan reprezintă triumful omului asupra condiţiei de animal, forţa brută a sălbăticiei înfrîntă de valorile civilizaţiei. Înfruntînd fiarele junglei, canibalii, creaturile fantastice ori ticăloşii "civilizaţi", eroul demonstrează că binele învinge mereu.


Totuşi Tarzan nu a reuşit niciodată să reprezinte cu adevărat un model pentru mine, creatorul său fiind mult prea ancorat în ideile preconcepute ale vremii sale pentru a se mai încadra în vreun fel în lumea ideologică a vremurilor noastre.
Tarzan era un individ superior mai ales prin forţa zestrei sale genetice, părinţii săi fiind de viţă nobilă, lorzi de Greystoke. Sîngele albastru conferă inteligentă şi forţă, frumuseţe şi curaj. Personajul, deşi crescut de maimuţe antopoide ajunge să adopte mersul biped întrun mod instinctiv (?!), reuşeşte să citească de unul singur în urma unui raţionament imagini-număr de litere (?!), îşi conştientizează de unul singur condiţia umană (?!), învaţă limbajul articulat (?!) etc. Aceste caracteristici ale personajului sunt total false. Ştim azi că mersul biped se învaţă mai ales prin imitaţie, iar fiinţele umane crescute de animale nu ajung să îşi dezvolte intelectul peste o anumită limită. Autorul dă dovadă în multe cazuri de o totală ignoranţă în ceea ce priveşte culturile africane, catalogându-le în marea lor majoritate ca fiind canibale, degenerate şi sălbatice. Până şi crescut de maimuţe, eroul le este superior negroizilor, prin zestrea sa genetică de caucazian anglo-saxon. Adesea, africanii pseudo-civilizaţi prezintă caracteristici atenuate ale rasei negre. Eroul este un ucigaş înăscut de canibali, cruzimea acestora şi antopofagia stârnindu-i dezgustul. Sadismul de care poate da dovadă personajul în terorizarea comunităţilor de primitivi este prezentat prin prisma inteligenţei superioare a arianului sălbatic. De fapt aceasta este şi trăsătura dominantă a teribilului Mowgli european: arianismul!
Spre deosebire de Tarzan, Rahan nu face diferenţe de rasă. Pentru el toţi oamenii sunt la fel, iar ajutorarea lor este datoria sa de căpătâi. Fidel promisiunii făcute tatălui său adoptiv, Crao, el nu evită oamenii ci caută prezenţa lor şi evită mereu să îi ucidă. Dincolo de inovaţiile tehnice, Rahan încearcă să îi salveze de întunericul ignoranţei, de tirania liderilor abuzivi ori a vracilor înşelători care se folosesc de fobiile iraţionale ale oamenilor pentru a-i controla în interes propriu.
Nu e de mirare că am fost mereu atras mai mult de calităţile umaniste ale eroului evului sălbatic.
Cred că ne-am lămurit... Rahan este mai tare ca Tarzan!

Niciun comentariu: